DataMaster Lab acordă cinci stele companiei Epson pentru seria de imprimante business cu jet de cerneală WorkForce AM-C
DataMaster Lab, o organizație de testare de top în domeniul imprimantelor de birou, a acordat imprimantelor business multifuncționale cu jet de cerneală AM-C A3 de la Epson un calificativ de cinci stele.
După testarea riguroasă a acestei game, s-a concluzionat că imprimantele sunt: „pur și simplu copiatoarele cu jet de cerneală cu cea mai mare productivitate de până acum (imprimare duplex, capsare, procesare scanare), mai mare decât cea a multora dintre produsele cu toner din gama de vârf ale concurenței."
Totodată, această gamă a fost remarcată pentru „performanțele exemplare în domeniul protecției mediului", testarea confirmând că imprimantele „consumă doar 115 wați la imprimare”.
În plus, DataMaster evidențiază volumul redus de înlocuiri ale consumabilelor, considerând că imprimantele din această gamă necesită mai puțin de jumătate din solicitările de service necesare pentru imprimantele cu toner ale concurenței 1, reducând și mai mult impactul pe care îl au asupra mediului.
Gareth Jay, Epson Europe, a afirmat în legătură cu calificativul obținut: „O astfel de recunoaștere din partea unei prestigioase organizații independente de testare, precum DataMaster, reprezintă o confirmare extraordinară a eforturilor pe care le-am depus pentru a produce o gamă de produse care nu numai că au un nivel înalt de productivitate și eficiență, ci contribuie și la îmbunătățirea sustenabilității imprimării. Suntem încântați că acest efort a fost recunoscut.”
Seria Epson AM-C este o gamă de imprimante business cu jet de cerneală cu tehnologie liniară de imprimare statică, de 40–60 ppm, care valorifică tehnologia Epson de imprimare cu jet de cerneală Heat-Free Piezo. Seria a fost lansată anul trecut pentru a acoperi un gol anterior din portofoliul de produse business A3 de la Epson.
Disponibile cu o gamă completă de soluții de asistență oferite prin intermediul Serviciului de imprimare gestionată, precum și al pachetelor Print Admin și al soluțiilor de Service de la distanță, aceste produse permit un sistem de imprimare sustenabil, fiabil, de înaltă calitate și care necesită un efort minim de întreținere.